Cu burtica în vacantă. 5 produse de care ai neaparată nevoie atunci când pleci în concediu

3 iul.

Suntem în plină perioadă a concediilor așa că toată lumea își face deja planuri pentru săptamâna sau săptămânile când biroul și sarcinile zilnice vor fi doar o amintire rememorată de pe nisipul fin al plajelor sau din poienițele superbe de la munte. Dacă deja știi unde mergi, ești și însarcinată și vrei să te bucuri de un concediu cât mai plăcut este bine să stii ce nu trebuie să îți lipsească de pe lista de vacanță a graviduțelor. În primul rând ai nevoie de lenjerie intimă din bumbac, cât mai elastică și în culori cât mai deschise, nu foarte strâmtă, lărguță și cu o talie joasă, ca să nu îți fie prea cald. Sutienul trebuie să fie cu bretele cât mai groase pentru a susține sânii măriți și mai grei decât de obicei iar slipii trebuie să fie opaci și din materiale cât mai elastice, să se poată mula pe zona intima și sa nu pună presiune prea mare pe burtică.

sutien alaptare

  1. Lenjerie intima și sutiene adecvate sarcinii dar și apoi alăptării

De pe hotmama, site cu produse de calitate pentru graviduțe, se pot cumpară seturi de lenjerie intima cu perechi de chiloței ușori și lejeri, talie joasă și grad mare de elasticitate, din bumbac de calitate sau seturi de sutiene cu diverse imprimeuri. În al doilea rând, când mergi la plimbare, vei avea nevoie de bluzițe și rochițe cât mai largi și ușor mulate pe corp să îți facă o talie cât mai subtirică. Bluzele pot avea o singură culoare sau chiar două, pot fi uni sau pot avea imprimeuri, au partea de jos mai largă pentru a nu pune presiune pe burtică și sunt de obicei din bumbac mai elastic.

 rochie lunga gravida

2. Rochii pentru sarcină și alăptare, vaporoase

Pe de alta parte rochiile recomandate sunt vaporoase, cat mai largi, fara dungi si fara prea multe imprimeuri, in culori neutre, de preferat cu umerii goi si nu prea lungi. Astfel de rochite si bluze gasiti la preturi bune si pe hotmama, unde veti descoperi topuri cu mânecuță din bumbac și spandex, foarte elegante și ușor de purtat, numai bun pentru zile mai călduroase sau mai răcoroase, dar și rochii lungi impecabile diverse culori din bumbac regenerat și elastan, cărora li se pot asorta diverse accesorii pentru o ținuta cât mai elegantă oriunde ați merge. In al treilea rând pantalonii nu ar trebui să lipsească din bagajul tău, pot fi și lungi, și scurti, de preferat cei lungi mai ales în lunile mai inaintate de sarcină. Pantalonii adaugă un plus de eleganță și feminitate mai ales când sunt purtați cu o bluză de calitate la o ieșire pe seara, în oras. 

rochie eleganta sarcina alaptare rochie eleganta sarcina alaptare rochie eleganta sarcina alaptare

3. Rochii elegante pentru graviduțe

Sau, poți opta pentru o rochie de dantelă, pe care o vei putea purta și mai apoi, în perioada de alăptare, când cu siguranță vei avea de participat la multe botezuri ale prietenelor 🙂

4. Loțiune de corp

În al patrulea rand, nu uita să adaugi și loțiunea împotriva arsurilor solare iar pentru un bronz cât mai uniform, cremele pentru întreținere și recipiente speciale pentru apă pe care să le poți purta oriunde. Hidratarea e foarte importanta în timpul sarcinii, la fel și protejarea pielii sensibile așa că trebuie să găsești un loc în valiză și pentru aceste lucruri.

5. Pijamale și haine de casă sau de hotel 🙂

În final în bagaj vor fi nelipsite și pijamalele din bumbac lejere, fără prea multe imprimeuri, cât mai răcoroase și cu țesături cât mai subțirele pentru o burtică protejată de căldura prea mare. Pijamalele pentru gravide au și un grad de elasticitate mai mare, se întrețin mai ușor, pot fi cu mânecă scurtă sau lungă, sunt mai late și mai largi în zona burticii și a bazinului așa că te vei simți perfect și te vei putea odihni fără probleme pe toata durata concediului.